Larisa, urmărită pas cu pas în Anvers! În lacrimi după locul 4 la individual compus, dar politicoasă, naturală și glumeață

Redactor:
Marius Hutu
Larisa, urmărită pas cu pas în Anvers! În lacrimi după locul 4 la individual compus, dar politicoasă, naturală și glumeață
  • Publicat:
  • Actualizat:
Pornim spre Sportpaleis plini de nerăbdare, emoție și de speranță. Renunțăm să facem orice fel de calcule, mai ales după ce am văzut finala individuală la masculin, în care ierarhia s-a modificat exact în ultima rotație și spre suprinderea multor oameni pricepuți în ale gimnasticii. Emoțiile cresc pe măsură ce se apropie ora de începere, iar sala începe să se umple.
 
Mai e cel puțin o oră până la începerea finalei, așa că dăm o raită pe la centrul de presă, încercăm să aflăm noutăți. Dăm peste Aly Raisman, cunoștința noastră mai veche, de la Londra, care dă interviuri colegilor de peste Ocean. Până să înceapă concursul mai trecem o dată pe la standul ICR unde este forfotă mare. A trecut pe acolo Sandra Izbașa, este așteptat Marius Urzică. 
 
Larisa, o prezență elegantă
 
Se face ora 20h00 (ora de la Anvers), iar în scenă intră cele 24 de gimnaste. Suntem cu ochii pe sărituri, aparat la care evolueză gimnastele din prima grupă, printre care se numără și Larisa noastră. O prezență elegantă, într-un costum negru – roșu – gri, care o prinde de minune.
 
 
Lângă mine se așează un cuplu înarmat cu un drapel românesc, pe care îl flutură cu entuziasm. Înainte să apuc să îi  întreb de unde vin, îi aud vorbind în germană. Îmi spun că sunt îndrăgostiți de gimnastica românească de pe vremea Nadiei, că le știu pe toate fetele noastre și că le urmăresc cu mare dragoste peste tot. Înainte să mă dezmeticesc, jumătatea feminină, o doamnă extrem de rafinată, mă întreabă când trec la seniorat Andreea Iridon și Asiana Peng, pentru că abia le așteaptă, și o urmăresc deja pe Andreea Munteanu. 
Vine rândul Larisei, e prima ei evoluție în această finală. Au sărit deja marile favorite – Biles, Ross și Mustafina, toate fără greșeli mari. Se anunță un concurs greu. Fata noastră are un  început bun, o notă peste 15 și sperăm la podium. 
 
Începe și rotația a doua – la paralele. Mustafina ridică publicul în picioare cu o evoluție în nota obișnuită (e doar campioană olimpică la acest aparat), iar noi așteptăm cu oarecare încordare evoluția campioanei noastre. În calificări a avut o ezitare mare, doamna de lângă mine își ține răsuflarea și o aud cum respiră ușurată după ce Larisa întoarce acea Shaposhnikova care a încurcat-o în calificări. Scapă de restul desprinderilor, cu bine, aterizare bună și greul …a trecut. Sau așa credem noi.
 
Marcată de ratarea de la bârnă
 
 
La jumătatea concursului Biles și Ross sunt pe primele două locuri, Mustafina pe 3. Larisa e pe 5, dar urmează bârna, aparat la care excelează. Prima care întră în concurs la bârnă e Simone Biles, în vreme ce la sol își începe evoluția Vanessa Ferrari. Nici nu știm unde să ne uităm. Italianca smulge ropote de aplauze prin exactitatea cu care iți prezintă exercițiul, iar Simone Biles trece cu bine de bârnă. O evoluție fără greșeli mari, cu o coborâre foarte valoroasă și bine executată. Mustafina afișează mult mai multă siguranță față de calificări,  e hotărâtă să repare imaginea un pic șifonată de nereuștiele din urmă cu două zile. Și vine rândul Larisei. Urcă hotărâtă, trece cu bine de acea întoarcere la 360 de grade, înșurubează perfect și prinde bârna. Bravo Larisa! Nu apucăm să ne bucurăm că la următoarea succesiune de elemente are o ezitare și cade. Ne-a stat inima, nici nu vrem să ne gândim ce o fi în sufletul ei! Se urcă înapoi pe aparat, își termină exercițiul cu un triplu șurub pe care îl execută foarte bine, dar e vizibil marcată de ratare!  
 
Locul 4, cel mai nesuferit
 
La ultima rotație apare în sală Octavian Bellu. O încurajează și îi dă ultimele sfaturi înainte să concureze. Nu știm ce i-a spus, dar Larisa intră zâmbitoare pe covor, a lăsat în urmă nereușita de la bârnă și face un sol de zile mari. Aterizările sunt lipite, elementele de coregrafie, piruetele, salturile se înlănțuie fluid, pare că nu face niciun efort, atât este de naturală! Muzică antrenantă, exercițiu dinamic, final de execuție și de concurs cu un dublu echer bine aterizat  și ropote de aplauze însoțesc ieșirea fetei noastre de pe podium. După așa o evoluție este cu atât mai mare regretul…of, cum ar fi fost dacă nu rata la bârnă? Cine poate ști? Mustafina, Ross și Biles își execută cu siguranță exercițiile, cea din urmă impresionează prin acrobatică și prin stăpânirea de sine. La final, clasamentul arată o dublă americană – Biles și Ross pe primele două locuri, cu Mustafina pe locul 3. Pe 4 Larisa noastră! Locul patru este cel mai nesuferit. Și cu siguranță așa este! 
 
 
S-a terminat și ceremonia de premiere, alergăm la zona mixtă sperând să prindem ceva reacții și poate o poză, două. Apare Lucian Sandu, imediat după el Larisa. Are încă lacrimi în ochi, cu siguranță regretul erorii de la bârnă o apasă în continuare. Dar face eforturi să zâmbească, e politicoasă și amabilă cu toată lumea, răspunde la întrebări, ba chiar reușește să glumească. Nu are cum să nu te impresioneze prin candoarea și căldura dezarmante pe care le emană, prin modestia și naturalețea care îi însoțesc fiecare gest și fiecare vorbă. Duminică își va lua revanșa, cu siguranță! Avem încredere în ambiția, curajul și talentul ei și avem încredere în experiența și motivația Sandrei de a încheia la înălțime o carieră strălucită. 
 
Corespondență din Anvers, Mădălina BARBU
Fotografii, Florin MIHUȚ
 
 
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni de când cei doi au devenit părinți 😲
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni de când cei doi au…
Putin a dat ordinul ISTORIC. Decizia luată chiar azi, 11 mai. O nouă eră
Putin a dat ordinul ISTORIC. Decizia luată chiar azi, 11 mai. O nouă eră
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×